CE a dat undă verde unei investiţii de 170 de mil. euro pe litoral

Comisia Europeană a aprobat astăzi o investiție de peste 170 milioane de euro care vizează protejarea și reabilitarea părţii sudice a litoralului Mării Negre. Proiectul constă în investiţii în infrastructura de protecție a țărmului şi vizează printre altele, extinderea plajei cu 33 de hectare.

Prin decizia de astăzi a CE este aprobată contribuția UE pentru derularea primei faze a proiectului de reabilitare a părţii sudice a litoralului. Concret, Uniunea Europeană va aloca acestui proiect 145 de milioane de euro, prin intermediul Fondului de coeziune.
Menţionăm că investiţia totală în proiectul de reabilitare a părţii sudice a litoralului se ridică la 170 milioane de euro.

Proiectul de 170 de milioane de euro se va concentra pe cinci dintre zonele de coastă expuse eroziunii accelerate, care măsoară în total 7,3 km şi constă în investiții în infrastructura de protecție a țărmului.
Se va încerca stoparea procesului de eroziune prin construirea unor protecții noi și realimentarea plajelor cu nisip, anunţă CE.
Proiectul va asigura extinderea plajei cu 33 hectare până în 2015.
CE estimează că proiectul va genera aproximativ 250 de locuri de muncă şi că aproximativ 278,000 de locuitori vor beneficia de reabilitarea țărmului.

Proiectul face parte dintr-o inițiativă mai amplă, pe termen lung, în contextul Recomandării privind managementul integrat al zonelor costiere și al Directivei-cadru privind stategia UE pentru mediul marin.
Proiectul se încadrează la categoria “proiect major” în cazul cărora e necesară o decizie specială a Comisiei Europene, în timp ce alte tipuri de proiecte sunt aprobate la nivel național sau regional.

“Aceste investiții de-a lungul coastei Mării Negre ajută la minimizarea efectelor eroziunii costiere, în avantajul turiștilor și al locuitorilor din zonă. Măsurile respective vor îmbunătăți, de asemenea, atractivitatea regiunii din punctul de vedere al dezvoltării afacerilor și turismului”, a spus comisarul european pentru politica regională Johannes Hahn.

0

0

Comenteaza

Litoral Marea Neagra

economica.net

Comenteaza